CONSĂTEAN CU O ZEIŢĂ (5)

- Cum era Simona în copilărie ?

- Simona moşteneşte de la mama ei, Fifi, neastâmpărul şi gingăşia. Frumuseţea trăsăturilor şi temperamentul jucăuş...Şi, cum să nu, pofta de vorbă!

- Iar de la tatăl ei, fiul dumneavoastră ?

- Ce a moştenit Simona ?

- Da.

- Cred că a moştenit precizia mişcărilor , precum şi caracterul hotărât...Uneori , când nu-i plăcea ceva, se încorda ca un arc. Ca o statuie gata să sară în aer , să explodeze!

- Cum aşa ?

- Păi, parcă era tăiată în piatră : o piatră intangibilă!

- O statuie...

- O statuie intangibilă!

- O piatră în creştere...

- O statuie în devenire!...O piatră, o statuie care ţopăia toată ziua!

Ca o vrăbiuţă!

Vorbele bunicii îmi aduc din memoria afectivă pasărea măiastră a lui Brâncuşi. Şi, în acelaşi , vorbele :

- J`ai senti que j`ai touche la au neant!

Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (121)

0

Activ