ERATO: septembrie 2022

miercuri, 28 septembrie 2022

INVENTEME: DREPTATEA LUI GOETHE

INVENTEME: DREPTATEA LUI GOETHE: După ce aparatele vor înlocuit în totalitate omul, urma-va Dumnezeu! Costel Zăgan

POETUL ZILEI: ȘTEFAN DORU DĂNCUȘ

POETUL ZILEI: ȘTEFAN DORU DĂNCUȘ: (SPAIMA: vino, îi voi spune femeii, hai să păcătuim îi voi spune, așa poate-am să scap de paharul acesta) într-o noapte o f...

STATUIA CĂRȚII: VIOREL ILIȘOI, VIAȚA LITERARĂ PE BAHLUI, 2022

STATUIA CĂRȚII: VIOREL ILIȘOI, VIAȚA LITERARĂ PE BAHLUI, 2022: O carte incomodă. Cu pagini care țipă. Sau cântă. Cu pagini-tanc. Sau porumbei. Ori viscol. Furtună și delicată adiere. O carte, totuși, ca ...

luni, 26 septembrie 2022

RĂZBOIUL LUI EROS: ÎNDEMN LA ÎNTUNECARE

RĂZBOIUL LUI EROS: ÎNDEMN LA ÎNTUNECARE: Iubește-mă cercetează-mă cu mângâieri caută-mă cu sărutări luminoase nu-ți mai pune întrebări sunt un răspuns la îndemâna ta iubește-mă cau...

TANDREȚEA GOLULUI: EMIL CIORAN

TANDREȚEA GOLULUI: EMIL CIORAN: Când iubești numai fructele pe cale de a putrezi, e ca și cum ai îmbuca dintr-un măr al binelui și-al răului, ce nu s-ar mai găta - și-ai r...

CERUL DIN POEM

Ziua clocotește-n sânge

noaptea clocotește-n piept

cerul Doamne iată plânge

parcă-n muzică direct

Ziua clocotește-n piept

noaptea plânge-n cuvânt

printre zile drumul drept

ocolește doar un gând

Ziua spumegă-n cuvânt

cerul Doamne iată plânge

dintre prost și înțelept

cine se trezește-n sânge

Ziua clocotește-n piept

ce naiba să mai aștept

Costel Zăgan, CEZE(E)ISME II

duminică, 25 septembrie 2022

ODĂ SPRE NECUNOSCUT

Prietenia se oprește la poarta cimitirului

toate drumurile se opresc de parcă-ar sta la sfat

ce urmează după viitor Doamne

după viitor urmează trecutul

ești la o intersecție

și viața și moartea au prioritate

dragostea însă nu ține cont de nimic

Dumnezeu și-a semnat singur condamnarea la moarte

pedeapsă executată cu suspendare

punctele de suspensie pun tăcerea pe fugă

agramata și delicata

copila mea

suflet

Costel Zăgan, ODE GINGAȘE

CEZ(E)ISME: SCLAVA (NE)FIRII

CEZ(E)ISME: SCLAVA (NE)FIRII: Sclavă a iubirii libertate fără șef după nuntă mirii viața ce ghișeft Libertate fără șef sclavă a (ne)firii simfonică sau rep muzica goleș...

CEZ(E)ISME: CU SAU FĂRĂ

CEZ(E)ISME: CU SAU FĂRĂ: Ești un vulcan cu poezia-n bot o dată pe an ne ștergi de tot Cu poezia-n bot cu foc pe limbă rugina o rod poezia mă schimbă Cu foc pe limb...

CEZ(E)ISME: INSTRUCȚIE DE NOAPTE

CEZ(E)ISME: INSTRUCȚIE DE NOAPTE: Poezie pe loc repaus poezie înaintează Doamne ce haos din zori la amiază Poezia înaintează fără prizonieri viața-i o oază de azi până ieri ...

CEZ(E)ISME: INSTRUCȚIE DE NOAPTE

CEZ(E)ISME: INSTRUCȚIE DE NOAPTE: Poezie pe loc repaus poezie înaintează Doamne ce haos din zori la amiază Poezia înaintează fără prizonieri viața-i o oază de azi până ieri ...

POETUL ZILEI: GEORGE IONIȚĂ

POETUL ZILEI: GEORGE IONIȚĂ: derivă mi-e pasul zbor de aripi frânt și noaptea mă orbește îmi bate ca un viscol de unde aer să respir de unde sprijin pe pământ îmi pare ...

UNIVERSURI PARALELE: UNIFORMA DE GHEAȚĂ

UNIVERSURI PARALELE: UNIFORMA DE GHEAȚĂ: Mai fierbinte te învață Costel Zăgan

stelele

de pe

bolta ţării

una câte una

Pământul răsuflă

satisfăcut

Poate dormi fără nicio problemă

https://lyricsofsong.com/w/6dk7

Pentru

că

nu-i aşa

Esenţialul

nu-i să rezolvi

să nu ai probleme

statul

cu soţia

Dumnezeu

Într-un cuvânt

Dragostea

România mea de fiecare zi.

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

DIO (COSTEL ZĂGAN): DIO (7)

DIO (COSTEL ZĂGAN): DIO (7): DILEMĂ DESCHISĂ Dio măgar și căpcăun n-are habar dacă-i bun Dio căpcăun doar filosof ce să spun mai cartof Dio filosof n-are habăr nici s...

vineri, 23 septembrie 2022

VOLUPTATE LA LIMITĂ

Parcă minunea s-ar produce
zâmbiţi am încă un necaz
deşi nu m-au urcat pe cruce
ar face-o verbele chiar azi

Zâmbiţi am încă un necaz
 ce cuie semne de-ntrebare
în loc de palme pe obraz
cuvinte cu ieşiri la mare

 Ce cuie semne de-ntrebare
deşi nu-s exilat pe cruce
bun un epitet la întâmplare
poate minunea s-o produce

Zâmbiţi păi ăsta nu-i necaz
să-nveţi să mori doar în extaz

COSTEL ZĂGAN,CEZEISME II

TĂCERE LA PATRU ACE

Cuvântul ăsta mi-e prea mic
tăcerea însă mult prea mare
îmi pişcă fruntea câte-un pic
noaptea când vine la culcare

Tăcerea asta mult prea mare
se-ntinde vai ca şi o lepră
habar nu am dacă şi doare
destul că unii-o cred celebră

Se-ntinde vai ca şi o lepră
îmi strânge viaţa câte-un pic
concurând la ultima tenebră
destin din ce în ce mai mic

Tăcerea-i însă foarte tare
ca orice damă de onoare

 Costel Zăgan, Cezeisme II

ÎNĂLȚARE LA INIMĂ

Linişte

Dumnezeu
se
roagă
în
noi

Costel Zăgan,Poeme infracţionale

FIUL PLUMBULUI

Aud ploaia recitând din Bacovia
materia geme ca un galben corb
sunt singur eşti singur este singur
 numai Dumnezeul toamnei e orb
 
Septembrie sticla de şampanie o agită
copacii Doamne au la gât felinare
 violet și lacrimi și paradisul ca dinamită
trece poetul moartea se ridică-n picioare
 
Costel Zăgan,  Poeme de-aprins focul (22 noiembrie 2011)

Mă bucur că inteligenţa este o cale de comunicare şi nicidecum o capcană pentru proşti!

Costel Zăgan, INVENTEME

Din păcate, prostia apropelui nostru depinde şi de noi.

Costel Zăgan, INVENTEME

Încep să cred că nu eu sunt cel din faţa oglinzii!

Costel Zăgan, Inventeme

Fii om, pe orice scaun ai sta!

Costel Zăgan, Inventeme

23 sept.

HALUCINAȚIE

Milă mi-e de cei bogaţi

pot fi orice dar nu bărbaţi

căci şi bărbatul nu e oare

decât un fel de înscenare

Că pân-la urmă n-oi fi eu

un fel de miel ce se dă leu

în lumea asta ordinară

ce ne invită doar afară

Mânca-ţi-aş viaţa de român

păi măi ţigane eşti nebun

nu vezi că toată lume fuge

n-a rămas nimeni pe cruce

Și între plus şi minus infinit

numai golu-i parcă răstignit

Costel Zăgan, CEZEISME II

joi, 22 septembrie 2022

EMINESCU, POLITOLOG CONTEMPORAN: Un monarh poate fi foarte puternic, dar izbit cu ...

EMINESCU, POLITOLOG CONTEMPORAN: Un monarh poate fi foarte puternic, dar izbit cu ...: Un monarh poate fi foarte puternic, dar izbit cu toată puterea și bătut într-un punct, împărăția se clatină. MIHAI EMINESCU

miercuri, 21 septembrie 2022

Înger de zăpadă

SICTIR

Nu mai vrei o firmitură

numai pâinea și sarea

poezia iese din natură

însă scapără cu marea

Numai pâinea și sarea

dar vrei nimicuri dragi

pornit cu dezmierdarea

nu ai știut în ce te bagi

Mai vrei nimicuri dragi

poezia iese din natură

poftim valuri și posmagi

nu mai vrei o firmitură

Numai pâinea și sarea

Carpații mei și Marea

Costel Zăgan, CEZEISME II

DISTIHURI REBELE: DE SEZON

DISTIHURI REBELE: DE SEZON: Astăzi poet mâine împărat îmi iau toamna şi-am plecat Costel Zăgan , Distihuri rebele

marți, 20 septembrie 2022

DISTIHURI REBELE: RUPE-MĂ-N DOUĂ

DISTIHURI REBELE: RUPE-MĂ-N DOUĂ: Mi-a spus sunt Iisus Costel Zăgan

POEZIA UNUI MANIHEISM ASCUNS

Articol scris de: Georgica Manole / 11 Sep 2016      
  Autor: Georgică MANOLE, redactor șef al Rev. Luceafărul  

      E aproape un an de când, trecând prin  faţă pe la „Prolibris”, pe acolo pe unde, de câte ori am drum, îmi arunc  ochii în vitrina destul de generoasă cu scriitorii botoşăneni, văd  această carte specială scrisă de Costel Zăgan („Erezii second hand”, Editura „Axa”, 2014, prefaţă de Florentina Toniţă). Era  singură şi parcă puţin jenată de compania celorlalte, ceea ce nu era  cazul având în vederea  hiperdensitatea de idei şi gânduri care domină  poemele.. Probabil că autorul îi transmisese din psihologia sa în sensul  enunţat de prefaţatoare: „…nu denotă o autoexcludere a poetului din piaţa literară, ci mai degrabă o amânare a mărturisirii livreşti (stricto sensu)”. Am luat-o şi am trecut-o în „standby”. I-a venit rândul. Titlul este un pic derutant. Spun  aceasta fiindcă nu este vorba despre „erezie” în sensul ştiut de noi,  acela cu trimiteri la neconformităţi cu linia dogmatică impusă de  conducerea oficială a vreunui cler. Sesizăm alte păreri, alte  interpretări, chiar şi unele rătăciri ideatice în limite normale, încât  centrifugarea lor , paradoxal,  se focusează (centripetează) pe latura  modernă a ereziilor: demers spiritual accentuat, mulare pe iniţiere,  purificare sau lucrări ale subconştientului. Costel Zăgan este un poet   pentru care personalitatea se naşte din precizie, iar calea spre  aceasta  trece printr-o îndoială dusă la rangul de introspecţie. Întâi  îşi analizează propriile acte, şi le controlează adecvat printr-o  erezie, apoi le aruncă în interacţiuni sociale şi supuse celei mai   vechi metode de cercetare, observaţia:  Am luat-o şi am trecut-o în „standby”. I-a venit rândul. Titlul este un pic derutant. Spun  aceasta fiindcă nu este vorba despre „erezie” în sensul ştiut de noi,  acela cu trimiteri la neconformităţi cu linia dogmatică impusă de  conducerea oficială a vreunui cler. Sesizăm alte păreri, alte  interpretări, chiar şi unele rătăciri ideatice în limite normale, încât  centrifugarea lor , paradoxal,  se focusează (centripetează) pe latura  modernă a ereziilor: demers spiritual accentuat, mulare pe iniţiere,  purificare sau lucrări ale subconştientului. Costel Zăgan este un poet   pentru care personalitatea se naşte din precizie, iar calea spre  aceasta  trece printr-o îndoială dusă la rangul de introspecţie. Întâi  îşi analizează propriile acte, şi le controlează adecvat printr-o  erezie, apoi le aruncă în interacţiuni sociale şi supuse celei mai   vechi metode de cercetare, observaţia: „O maimuţă o pasăre şi utopia  de serviciu / au încins o horă taman pe tăpşanul din / faţa sufletului  dacă nu v-aţi dat seama pri / viţi în prima oglindă n-aveţi cum să vă /  înşelaţi acolo vă puteţi întâlni cu cele / mai cunoscute fantome ale  mele ultima / e o lacrimă cât universul azi mă mulţu / mesc totuşi c-un  colţ de pâine slab / iluminat mănânc şi dansăm / eu maimuţa şi pasărea”(„Locuiesc într-o oglindă sau Erezia eului bine temperat”).  Rămâne  pericolul, nu neapărat negativ, ca orice percepţie la nivel poetic a  dizarmoniilor lumii să fie supralicitată de poet. Astfel că  orice  centrifugare a ideilor este transformată în erezie şi, de aici,  abundenţa lor. Conştient, sau poate numai dintr-o dorinţă de  sistematizare, Costel Zăgan elimină acest mic neajuns, grupând poemele  pe trei segmente unitare şi pe care le denumeşte, simplu, „părţi”,  dintre care  a II-a e cea mai densă. Cititorul, cel care  va duce până la  capăt lectura cărţii, nu se poate să nu sesizeze existenţa unui  maniheism ascuns şi un pic diluat. Cele două principii, binele şi răul,  sunt supuse jocului unui dualism nu chiar atât de radical din  perspectivă ontologică, dar asta face parte  dintr-o  psihologie  personală, marca Zăgan. Poetul găseşte mereu recuzita necesară ieşirii  din impas: o mască ce atenuează frica, privitul retrospectiv într-o  oglindă („fructul oglinzii”), o camuflare prin vânt,  identificare cu un silogism al tăcerii, într-o lectură a clasicilor,  într-un gest de iubire, dar de foarte multe ori într-o analogie: „Iarnă second hand ca să ningă trebuie să deschid / frigiderul să-mi iau porţia cotidiană de utopii /  scriu  poeme ca să mai aflu câte ceva despre / Dumnezeu ori măcar despre  sufletul meu ştiţi de pil / dă ce-am aflat scriind titlul acestui poem  că am într- / adevăr ochii albaştri şi că poeziile de dragoste / sunt un  camuflaj / perfect pentru orice întâlnire de afaceri interioare / numai  nefericirea face însă diferenţa dintre noi şi / lumea celor care nu  cuvântă autoironia poate intra / şi într-un măgar dacă-i suficient de  spaţios să / ne încercăm totuşi norocul ninsoarea-i ultimul zar al / Lui  Dumnezeu în ieslea acestei zile” („Erezie second hand”). Costel Zăgan a scris aceste poeme sub  semnul redimensionării  propriilor criterii faţă de o destul de largă  paletă ideatică, încercând o extragere, uneori cu risc maxim, din  constrângerea cercului: „Poetul se compune probabil şi dintr-o  grădină / prevăzută în faţă cu şuruburi şi flori de câmp / cu iarbă care  rugineşte de la prima oră /  când roua nici nu s-a ridicat până la genunchiul broaştei / dar domină toate înălţimile posibile la acea oră /  în negru şi-n alb  abis  lângă abis / un Turn Babel în toate direcţiile / de la mansardă pândesc  cu-n binoclu în infraroşu / cum omul coboară din ce în ce mai des / din  maimuţă şi uită fereastra / deschisă / cerul rămâne iar vacant / la  pian semnez o cerere de punere în posesie muzicală / brusc un glonţ ca o  scrisoare de dragoste / îmi găureşte autoportretul / lăsându-l natură  moartă cu doi îngeri şi-un covrig în do minor” („Autoportret în alb”).                                                                                                      Adeptul  unui maniheism ascuns după metafore, un „iconoclast” al timpurilor   supuse globalizării şi refuzând  viziunile unificatoare, Costel Zăgan  este un poet care trebuie  adus cât mai în faţă.

0 LAURENȚIU ULICI

Laurențiu

Sunt bătrân, bătrâne, timpul nu mă iartă
Anii - nu ştiu bine când - s-au adunat:
Mai iubind o fată, mai ratând o carte
Mai plesnind din biciul râsului cifrat;

Mai lovit de soartă, câteodată-n faţă,
Mult mai des, din spate - de prieteni buni;
Mai uitat în somnul alb, de dimineaţă;
Mai plângând în zborul unor vagi lăstuni;

Mai sedus de glorii care n-au să vină;
Mai trăgându-mi clipa pentr-un ceas fictiv;
Mai stingând lumina tâmplelor, alpină;
Mai cerând ninsorii tainicul motiv;

Mai purtând pe umeri mantii iluzorii;

Mai glumind cu mine, ca să nu mă dor;
Mai căzând din şaua certă a rigorii;
Mai cutremurat de un frig interior;

Mai minţind de dragul unui alt dor - sudic;
Mai visând la umbra morilor de vânt;

Mai pândind amurgul simţurilor, ludic;
Mai crezând în rima plânsă de cuvânt...

Sunt bătrân, bătrâne, timpul îmi împarte
Anii pe din două, leneş alternând:
Mai ratând o fată, mai iubind o carte...

Până unde, totuşi, până unde? Când?