Domnule Comandir,
Subsemnatul ŢAPDEBERE IONETE, major fără câteva luni, din aceeaşi localitate cu părintele şi dascălul satului natal, de profesie asistat social, necăsătorit în perspectivă, dotat cu ambii părinţi în viaţă, fără antecedente mortale, cu hobby nesigur de pungaş pe viaţă, vă aduc la cunoştinţă ultimele evenimente pe care le-am remarcat
Iată că în ziua respectivă, cam pe la amiază, o vecină de-a mamei mele a început s-o înjure ca la uşa cortului la poarta din faţă, că la cea din spate era ocupată c-o căruţă de coceni răsturnată şi aceea în stare avansată de ebrietate şi băutură.
Aşa că înjurând-o în fel şi chip pe mama pe motiv ca să scoată curca de unde o ştii ea mai bine! Mama în schimb îi tot explica la nebuna de vecină că ea nu ştie nimic despre belita de curcă şi că ea n-a mâncat-o deloc! Şi nici n-avea cum, din cauză că n-a mai mâncat carne de pasăre de vreo 20 de ani şi mai bine. Că dac-o mânca de-atunci era putredă cu tot cu curcă şi cu mămăliga adiacentă,SCUZAŢI!
Din care pricină şi-amu-i flămândă şi nemâncată!
Altă vecină, trecând din întâmplare pi-acolo chiar începu şi ea să ţipe ca nebuna:
- Fa, eşti chioară sau te faci că nu vezi !? Uite-ţi curca în boscheţi : cum se ouă , săraca! E plouată ca tine de ieri de la hram!
- Ia mai lasă-mă-n pace ! Ce n-are poiată? Ce caută-n boscheţi, curva dracului de curcă!!!!
Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (113)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu