miercuri, 2 noiembrie 2022

DE LA UN CARDIAC, CORDIAL

 Adrian Păunescu

⭐️
Marele nostru poet a scris în data de 31 octombrie 2010, de pe patul de spital, poezia "De la un cardiac, cordial", un mesaj în care îndeamnă oamenii să-şi poarte de grijă, să-şi păzească "şi inima, şi gândul", formula de final fiind "Dă-mi, Doamne, viaţă încă nişte ani / Şi ţării mele minima dreptate!".
De la un cardiac, cordial
De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.
Mă monitorizează paznici minimi,
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă.
Aud o ambulanţă revenind,
Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.
Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,
Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei,
Spitalul de urgenţă implorându-l.
Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minima dreptate.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi barbă

ȚEAPA POETULUI: IA CĂ-ȚI PLACE

ȚEAPA POETULUI: IA CĂ-ȚI PLACE:  Unul cică a venit cu scule din infinit Și-ncepu pic cu pic să se screme de nimic Și având stomacul gol a ieșit ceva de-un pol Dar vru să mu...

POEZIA NU-I UN STOMAC


Poemul se revoltă

Niciun
cuvânt

NU exprimă
adevărul

Niciun adevăr

NU
se limitează
la
cuvânt

 FERESTROICA LUI DIO

Dio are o ferestră, adică o oră liberă. Cu toate că este mijlocul lunii martie, zăpada mai păteză destul de consistent cenuşiul închis al pământului, împiedicându-l să se zbicească şi să-şi înalţe vestitorii imaculaţi : ghioceii şi zambilele.
Ziua pare încremenită în cenuşiu : cerul este colindat numai de nori reci şi ameninţători. O atmosferă stresantă, aproape politică, ţine oamenii închişi în case şi-n singurătăţile lor amărâte.
Satul a ameţit cu ochii la cer. Găurile negre ale viitorului îşi plimbă umbrele gloduroase peste ziua întunecată. Oare ce mai urmează, Doamne ?
...............................................................................................................................................................................
Nu ne mai putem împotrivi, amintirile ne pulverizează sufletul în lucruri. Oare prin lacrimi îl voi putea recupera ?
O durere surdă îi străngea pieptul ca într-o menghină. Aşa că lui Dio lacrimile pur şi simplu i-au ţâşnit din ochi la vederea unui chiştoc de ţigară, răsărit dintre zăpezile care şi ele plângeau în hohote.
Zăpada plângea de primăvară, Dio de iarnă! Fiecare cu socoteala şi cu plânsul lui.
Îl revedea cu ochii înlăcrimaţi pe mezinul familiei urcat pe casă şi lopătând de zor zăpada adunată într-un strat gros de aproape un metru.
- Tigrule, facem mâine un grătar?
- Tată, păi mâine va fi o zi mare!
- Toate zilele sunt mari cu tine ! Şi totuşi trec atât de repede! Unde naiba se grăbesc aşa , ca nebunele!!!
- Tată, ia ma dă-o-ncolo de filosofie şi hai să ne bucurăm cât suntem împreună!
- Ai dreptate, Tigrule, dar nu pot uita că totuşi ceva mi te fură cu fiecare clipă care trece!
Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (109)

luni, 31 octombrie 2022

CAZIER DE POET: POETUL ALEARGĂ DUPĂ COPILĂRIE

CAZIER DE POET: POETUL ALEARGĂ DUPĂ COPILĂRIE:  Un poem reificat trezit de gânguritul unui copil un vers pentru un surâs o tânără mamă-n pielea goală lângă ultimul nou-născut al condiției...

COSTEL ZĂGAN, NEPOTUL LUI KAFKA, 2024

PREA NERUȘINATELE MELE TĂCERI Dragă Kitty nu mai suport nicio rană nu vreau să mai văd niciun rănit sau bolnav la naiba cu indiferența orică...